La intoarcere am oprit la baraj la Siriu, nu la popasul clasic, putin mai sus la izvor. Acolea o motoreta oprita. CBR 1000 RR modelu ala frumos, adica penultimul, nu potitania asta mult laudata. Impecabila, full akrapovic, misto ce mai. A cui o fi? Apare propriatarul. Nu mi-a venit sa cred! Era un om la vreo 70 de ani! Suplu, modest, de gasca: the coolest biker I’ve ever seen!! Era si cu sotia, pasagera. Stam de vorba ceva timp, omu priceput, cunostinte mecanice bazate, nu internaut de asta, motociclist de mult timp (30 de ani), multe motociclete de-a lungul timpului, toate bazate si puternice. Prima motocicleta (acu 30 ani) un triumph tiger. Mai are si o yamaha bol d’or de acasa. Plecam, am stabilit sa mergem impreuna (tipu era din Breaza). Si acu incepe distractia: tipu era mai tare ca oricine din cati am mers eu! Fara nicio exagerare. Si mai avea si pasagera. Depasiri, curbe, accelerari, franari: omul era complet. Ne-am mai oprit la bariera la Gageni, ne-am mai oprit sa ne luam ramas bun si cand colo am mai stat de vorba o groaza.

Asa vreau sa ajung si eu, sa ma prinda macar 65 de ani pe motocicleta.

Salutare nea Fanica, ne devem la Talea, bem si noi o tzuica!

Ma asez pe o canapea si imi sun prietenele care intarzie  Apare o ospatarita si ma intreaba daca am rezervare… ma uit la ceas … e ora 18.30… rezervare sa beau un suc? Hmm, ii spun nu si pleaca, se intoarce cu un caietel si incepe sa verifice… dupa diverse scheme gaseste o masa, bine fie nu comentez azi.

Ma asez si cer cuminte un meniu, vad Baileys Frappee buun imi comand unu si ceva apa. Frappeul a fost chiar foarte bun, apa rece servirea ok dar a venit nota  Ehh, ce am baut eu nu era pe nota iar ce era pe nota nu avea pretul din meniu asa ca am platit si am plecat, nu ne-am apucat sa ii atragem atentia ca a uitat ceva 

Urat sau nu, se compenseaza, zic eu

La un semafor opreste un rider. But not just a rider, The Rider. Pantaloni scurti din piata, tenesi si geaca de piele vanuci (numai organele vitale erau protejate, chishoarili da-le draq)….aaaaa si casca (dar asta dupa cum o sa vedem nu ii era indispensabila). Motocicleta o honda, nu mai imi aduc aminte ce honda dar era sport, culoarea mobrei si a gecii nu le mai tin minte. Dar tin minte mutra aluia.

Stai el la semafor cand suna telefonul….ti-am dat beep ca sunt voinic chestii deastea maneliste. Omul scoate casca si o pune pe rezervor si raspunde la telefon……semaforul rosu dar cat o sa tina, ma intrebam eu. Ops, se pune verde….”omul” nostru nu se grabeste, mai sta cateva secunde (nici o masina din spate nu claxona) tine telefonul cu umarul strange ambreiajul, baga in viteza si porneste. In prostia mea, pardon in ignoranta mea ma gandeam ca decat ca sa traverseze intersectia si apoi sa opreasca sa vorbeasca in liniste cu printesa lui. Dar nu, NU….el ia frumos mana de pe ghidon si tine telefonul si nu se mai opreste……

Asfalt uscat…….sa nu se ude telefonu’

Un film care are premiera in Studiourile Quatargiu, povestea lui si a celor de langa el.
Acolo unde dragostea se intrepatrunde cu arta culinara. 4 roti in doua mobre si un 4×4. Doi pe un balansoar pe care il cunosc multi.
Un film despre prietenia a la Posta Romana. Fara timbre.
Un film a carui desfasurare incepe in timpuri imemoriale, acum si pe marile ecrane. Pe fata. Si pe dos.
Are cel putin o stea asigurata pe Broadway.
O poveste ce te tine cu ficatul umflat.
Ea fuge de gura lumii, care este rea. El ramane cu ea, pentru ca are gura buna. Niste guralivi.